Sunday, June 16, 2013

Te rog, iartă-mă!



Nu i-am mai scris o scrisoare demult, nu am simţit nevoia s-o fac... Dar astăzi, astăzi mai mult decât oricând simt nevoia sa-i scriu şi să-i mărturisesc pe o simplă coală de hârtie tot ce nu am curaj să-i mărturisesc în faţă. Mă pierd în cuvinte, mă pierd în idei sau pur şi simplu nu găsesc înăuntrul meu forţa de a recunoaşte că am greşit, nu reuşesc să trec peste vanitatea mea. Ştiu că această mândrie ne poate afecta pe amândoi, de aceea găsesc în mine puterea de a-i scrie. Mi-e mult mai uşor, pentru că în scris pot exprima tot ceea ce este în mintea mea, neîntrerupt, profund  şi cu atâta fervoare... Poate fii un subterfugiu de-al meu de a nu-l înfrunta, de a-mi face cunoscute cuvintele doar gândite, nerostite vreodată...

"Iubirea mea,

Ştiu că e un gest de laşitate din partea mea să-ţi vorbesc prin intermediul acestei scrisori. Nu ştiu cum de-am coborât în prăpastia josniciei omeneşti, nu ştiu de ce ignor favorurile soartei şi de ce mă
las pradă frământarii din cele mai banale motive. Sufletul parcă mi-a îngheţat şi am aşezat, din inconştienţă poate, un zid invizibil între noi. Această gheaţă din sufletul meu îmi străpunge inima, iar fiecare vorbă tăioasă pe care ţi-o spun ţie mă doare şi pe mine la fel de mult cum te doare pe tine. Aş vrea să topim acest perete cristalin şi transparent de gheaţă pe care eu însămi l-am ridicat, prin pasiunea efervescentă care ne leagă. Deja port ca pe o cămaşă de penitenţă povara acestor nopţi albe. Ştiu că mă dezlănţui năvalnic, dar nu înţeleg cum tu bărbatul în faţa căruia sufletul mi-e dezgolit, matur în judecată spre deosebire de mine, cum tu care ai adus atâta fericire în viaţa mea, tu care-mi ghiceşti orice dorinţă încă dinainte de a o rosti-o, exacerbezi, şi-mi sporeşti răul. Oare nu vezi că motivele neliniştii mele sunt altele, iar tu eşti doar o victimă a neputinţei mele?  Mi te-ai cuibărit în suflet prin replici jucăuşe, prin strălucirea ochilor tăi de smarald şi prin cuvintele tale de dragoste care mă făceau să vibrez. Împreună ne-am înălţat căminul, un cămin adevărat, un castel de dragoste senină care trăieşte în noi. Mă agăţ ca de un colac de salvare de ideea că poţi vedea dincolo de cuvinte, ca printr-un cristal, care sunt preocupările şi neliniştile mele şi sper doar că iubirea prevalează orgoliului, pentru ca între noi este, a fost si va fii mereu iubire. Mai ţii minte cum parcurgeai zilnic atâţia kilometrii doar ca să mă vezi? Sunt sigură că acum i-ai străbate chiar şi pe jos doar pentru a mă vedea fericită...Îţi aminteşti când îmi cumpărai câte o floare fără nici un motiv, ci doar pentru a-mi vedea zâmbetul, când erai în stare să te cerţi cu oricine s-ar fii împotrivit dragostei noastre, când râdeai şi la cea mai penibilă glumă  a mea doar ca să nu mă faci să mă simt prost sau cum reuşeai să-mi transformi lacrima în surâs? Toate astea nu au făcut decât să-mi amplifice sentimentele şi să-mi dea mai multă încredere în NOI.
Şi totuşi nu înţeleg de ce aspir mereu către mai mult, aşa cum nu înţeleg de ce sunt atât de exigentă cu mine însămi şi cu cei dragi mie. Oare încă nu mi-e clar că nu există perfecţiune şi că omul e supus greşelii? Cu siguranţă în mintea mea sălăşluiesc o mulţime de întrebări fără răspuns, pe care le pot obţine căutând adânc în sufletul meu şi la care numai eu pot să-mi răspund. Nu ştiu de ce sunt atât de colerică, de ce-ţi reproşez lucruri pe care nu le-am gândit nici măcar o dată, fără să-mi dau seama că te rănesc. Sau poate sunt conştientă de asta, dar din egoism nu-mi pasă, cel puţin nu pe moment...

Un lucru ştiu însă sigur: TE IUBESC!

Cu dragoste,

Prinţesa ta"

Ascund scrisoarea sub perna lui, sperând să o găsească cât mai repede, dar pleoapele mi se închid şi nu primesc nici un răspuns. Dimineaţa îşi face apariţia şi nici urmă de el...

După ce reuşesc să mă dezmeticesc zăresc pe noptieră un trandafir roşu însoţit de un bileţel:"TE IUBESC AŞA CUM EŞTI!"


Articol imaginar participant la a patra etapă e ediţiei Spring SuperBlog 2013.

13 comments:

  1. ce frumos . .

    ReplyDelete
  2. hmmmmmmmmmm ce frumosssssssssssssssssss <3

    ReplyDelete
  3. Ramona Daniela SculschiMarch 10, 2013 at 1:13 AM

    foarte frumos, felicitari!!!

    ReplyDelete
  4. superb!!!! felictari....aproape mi-au dat lacrimile....e un lucru adevarat si care se intampla in multe dintre familiile din ziua de azi

    ReplyDelete
  5. superb de frumos felicitari ! ,ce demult nu am scris o scrisoare nimanui pe o coala alba de hartie...

    ReplyDelete
  6. Au farmecul lor aparte scrisorile. Nu se compara cu nimic in lume. E altceva cand simti hartia respectiva si mirosul scrisorii

    ReplyDelete
  7. Frumos spus :). Ramane un secret intre noi, dar de cand eram in gimnaziu primeam scrisori. Din clasa a 5-a pana in a 8-a gaseam scrisori in cutia postala si nici acum nu stiu de la cine erau, stiu doar ca ultima a fost de felicitare pentru rezultatele obtinute la capacitate. In liceu, gaseam scrisori in banca... Nu stiu de ce, probabil fiindca eram tot timpul cu zambetul pe buze, degajam inocenta si ma intelegeam bine cu toti cei din jurul meu, nu deranjam pe nimeni. Cand am primit ultima mea scrisoare in liceu, mi s-a furat si albumul foto pe care-l luasem in acea zi la mine, un gest care mi s-a parut tare urat si nu am putut sa-l inteleg...Acum, am o varsta, un copil minunat si totusi de cate ori nu-mi gasesc cuvintele de a-i spune sotului ce simt, ii marturisesc totul printr-o scrisoare. Mi se pare mai usor sa exprim tot ce-mi trece prin minte...

    ReplyDelete
  8. Cat de frumos ai scris, felicitari!

    ReplyDelete
  9. ffff frumos :X:X:X

    ador sa te citesc:X:X:X:X

    ReplyDelete
  10. Ma simt flatata :). Te pup, scumpa!
    Astazi e ziua sotului meu si sunt foarte vesela:)

    ReplyDelete