Wednesday, December 20, 2017

Sunt o persoana norocoasa

Cu fiecare zi care trece ma conving tot mai tare ca sunt o persoana norocoasa sau cum ar spune o fosta colega de facultate, primesc multe sanse de la viata.

Am invatat intotdeauna sa privesc partea plina a paharului si desi uneori ma las afectata de remarci rautacioase (pentru ca nu putem placea tuturor), stiu ca am multe persoane alaturi de mine si asta nu poate decat sa ma bucure: am o familie minunata si cred ca Dumnezeu a fost generos cu mine cand mi-a oferit-o. Parintii mei sunt doi oameni frumosi, minunati si plini de viata, care te incarca cu energie numai cand le vezi zambetul senin. Am un copil cuminte, ascultator si istet, un sot care ar fi in stare sa-mi ofere si luna de pe cer doar ca sa ma vada fericita. Asa ca, da... sunt implinita.

Am avut intotdeauna tot ce mi-am dorit, iar daca nu, "Bunutul" m-a ajutat sa mi se indeplineasca aproape toate dorintele, caci ce e prea mult strica.

Probabil ati fi tentati sa credeti ca sunt norocoasa datorita unor castiguri materiale, nu pot spune ca acestea nu ma fac fericita, insa e doar pentru moment, altele sunt motivele norocului meu: prietenii buni ce nu ma lasa la nevoie, pentru ca stiu ca nici eu nu as face-o niciodata sau poate doar pentru ca le sunt foarte draga, faptul ca cei dragi sunt sanatosi si multe alte lucruri simple, pentru ca si eu  cred ca sunt un om simplu, un om  ca tine...

Sunt norocoasa pentru ca te am ca cititor, de aceea in prag de sarbatori iti urez toate fericirea din lume si nu uita ca norocul ni-l facem noi, iar gandirea pozitiva te face sa darami muntii din loc daca tu crezi ca asta e posibil.

Ai incredere in tine si iubeste viata!