Sunt un copil mare innebunit dupa miscare

Cel mai nepretuit dar care ni se ofera in aceasta viata este fara indoiala copilaria, iar eu incerc sa ma bucur in continuare de ea alaturi de baietelul meu. Nu-mi pasa ca am peste 30 de ani, eu tot copil ma simt. Am fost, sunt si voi ramane o fire copilaroasa, careia ii place sa zburde, sa se joace, sa rada si sa se bucure de viata. Intr-un fel sau altul pot spune ca sportul face parte din viata mea si ca-mi place sa ma bucur de lucrurile simple, incercand astfel sa-l invat pe piticul meu sa faca acelasi lucru. Chiar daca jocul meu preferat, al surorii mele si al celor 10 verisori ai mei era cataratul in copacii vecinilor pe care-i aveau bunicii, dupa zarzare verzi (sau corcoduse cum ii spun altii) si apoi fuga rapida cand auzeam zgomote prin curtea acestora, ne umpleam timpul distrandu-ne printr-o multime de jocuri care ne-au consacrat copilaria. Ce ne mai ciondaneam cand jucam Sotronul, cum uitam de timp cand jucam Elasticul si cum ne incurcam cand saream coarda spre distractia noastra, a tuturor, cat de tare ne ofticam cand faceam parte din ratele prinse la Ratele si vanatorii, cat ne bucuram cand reuseam sa spargem zidul la Tara, tara, vrem ostasi!, imi amintesc cat de amuzante ne pareau cazaturile incasate la intrecerile cu spatele, Baba - oarba  sau la Paianjenul si musculitele. Jocul la care ma pricepeam cel mai bine era De-a v-ati ascunselea, stateam cu orele pitulata in fanarul bunicilor sau al unchilor mei, distrandu-ma pe seama lor, iar dupa ce ma plictiseam ma duceam intr-un loc in care ei ma cautasera deja, spre marea lor mirare. Tot fanarul era locul in care ma duceam atunci cand ma certam cu verisorii pentru diverse prostii...

Cu greu urnesti din loc pe-afara copiii din ziua de zi, spun asta fiindca vad  pe propria-mi piele. Ba nu acum ca putem merge si maine, ba ca maine e prea cald si raspoimaine e prea frig. Azi, m-am dus entuziasmata la baietelul meu si i-am amintit cat de tare ne-am distrat cand am facut Zumba pe plaja, apoi i-am povestit ce frumos ne jucam noi cand eram copii si brusc i-am trezit curiozitatea, asa ca am profitat pentru a-l provoca sa jucam sotronul.
"Unde? In casa?"- s-a mirat el facand ochisorii mari.
Cand i-am spus ca putem juca si in fata blocului, a ridicat spranceana in modul lui specific de omulet mic si nelamurit. In plus, problema lui cea mai mare era ca nu mai are creta si ca nu avem cu ce desena sotronul.
"Ehe, pe vremea nu se folosea creta, ci bucatele de caramizi!"
"Serios?"
"Hai, sa-ti arat!"

 A fost foarte surprins sa vada ca o bucatica de caramida poate sa fie atat de folositoare si sa inlocuiasca cu succes pietricica ce trebuia aruncata in patratele. Ne-am distrat copios si la final mi-a zis ca sunt o experta. Nu aveti idee cat de tare s-a umflat inima in mine!

Cel mai mult m-a bucurat reactia lui de la final: "Mami, ma mai inveti si alte jocuri? Dar vreau sa mai jucam si sotronul!"

Brusc mi-am dat seama ca ma simt atat de bine facand miscare si mi s-a facut un dor nebun de Zumba si de Kangoo Jumps, iar cand o prietena mi-a spus ca maine, 11 iulie, intre 9.00 si 21.00 ne putem duce la cea mai mare ora de sport din Brasov, in Piata Sfatului, iar in acest mod sa ne imbunatatim starea de spirit si de sanatate, dar in mod special sa ajutam copiii bolnavi de cancer de la Spitalul Fundeni, pentru ca toate taxele de inscriere se vor directiona catre aceste sufletele prin intermediul Fundatiei Telekom Romania, nu-mi mai incapeam in piele de fericire. M-am inscris online la probele de care am fost interesata si ramane sa astept sa treaca ziua asta. Nu stiu de ce, dar presimt ca ma voi duce pe 1 august si la Mamaia.

Detalii suplimentare gasiti aici. Nu uitati ca in acest mod va veti ajuta pe voi si pe acei copii nevinovati, asadar mi-ar face mare placere sa participati alaturi de mine la "Cea mai mare ora de sport".