Despre jocuri, jucarii si dileme

Nu stiu cum se face, dar copiii atunci cand cresc tin sa ne uimeasca cu ceea ce le trece prin capsorul ala dragut al lor. Se pare ca baietelul meu imi calca pe urme si are o imaginatie bogata, nici nu mai stiu acum daca e bine sau rau ca ma mosteneste in aceasta privinta. Spre exemplu, ieri, a tinut sa ma incuie cu o intrebare la care nu am gasit raspuns, abia am reusit sa schitez un zambet... Parca-l aud si acum: "Mami, pe Mos Craciun cand era bebe il chema tot Mos Craciun? Pentru ca asta ar fi ciudat!".
Ma uitam debusolata la el cum rade, iar eu in sinea mea eram suparata pe mine fiindca nu am gasit un raspuns rapid pe care sa i-l dau, asa ca am preferat sa-i dau o ocupatie si sa-l rog sa ne jucam impreuna pe calculator.

In timp ce ne uitam noi ce jocuri sa alegem, piticul rade din nou spunand: "Am vazut un joc cu bebelusi in baie!". Nu intelegeam de ce se amuza atat de tare de ceea ce a vazut. Ulterior, mi-am dat seama ca poate am devenit prea stresata, nu mai stiu sa rad de situatii, sa ma bucur de ce e in jurul meu, eu care de cate ori ma enerva cineva imi mentineam calmul imaginandu-mi cum se umple de faina, oua, fulgi, lapte si alte cele, ba chiar mai schitam si un zambet cand omul de langa mine era in pragul disperarii. Am decis sa las problemele, grijile, stresul acumulat la serviciu la usa si sa ma bucur doar de viata, de copil, de jocuri si jucarii, iar micile dileme sa le privesc cu amuzament, sa nu le mai iau atat de in serios.

Voi cum procedati cu copiii vostri? Stiti sa va retraiti copilaria alaturi de ei?